Author: Marilena Popa

Esther Perel este psihanalist, psihoterapeut de cuplu, speaker si consultat, si din punctul meu de vedere una dintre cele mai importante figuri publice care promoveaza psihologia in momentul de fata.

Este genul de om la care ca adult ma uit si imi spun ca vreau sa ma fac Esther cand o sa fiu mare!

Cele doua carti bestseller are sale, Inteligenta erotica (Mating in Captivity : Unlocking Erotic Intelligence) si Regandirea fidelitatii (The State Of Affairs : Rethinking Infidelity) au fost traduse si in limba romana si sunt disponibile gratie editurii Curtea Veche.

Deasemena Esther Perel are nenumarate conferinte, podcasturi si filme pe YouTube, unde puteti sa vedeti si omul minunat din spatele cartilor.

Trateaza problemele legate de cuplu, casatorie, initimate,  fidelitate, intr-o maniera sensibla si foarte adaptata prezentului, in contextul in care in ultimele decenii s-au modificat complet paradigmele legate de iubire, fericire, casnicie, parentalitate, divort, sexualitate samd.

O lectura care invita la meditatie, la autoanaliza si regandirea coordonatelor acestor problematici, pentru a ne putea adapta la realitatea inconjuratoare si a face fata provocarilor legate de toate aspectele ce tin de existenta si dinamica cuplului.

 

 

 

 

 

 

In urma cu 60 de ani Selma Fraiberg scria aceasta carte pe care o consider de referinta pentru orice parinte de copil mic. Selma H. Fraiberg a fost profesor la Facultatea de Medicină din Michigan, psihoterapeut şi psihanalist de copii. Autoarea ne introduce in lumea magica a copilului mic, de la nastere si pana la varsta de sase ani, intr-o maniera accesibila, deschisa, scrisa cu multa atentie in termeni practici ai vietii de zi cu zi.

Recomand aceasta carte viitorilor sau proaspetilor parinti, educatorilor, medicilor pediatri si tuturor profesionistilor care au contact cu copii mici.

Trece prin toate problemele bebelusilor, legate de somn, alimentatie, control sfincterian, dezvoltare motorie, a limbajului, emotionala, pana la problematica mai complexa din jurul varstei de sase ani, legate de constiinta, probleme morale, disciplina, identitatea de gen, educatia sexuala samd. Este o carte care ne introduce in universul copiilor, cum percep ei lumea si realitatea inconjuratoare, ce inteleg ei din ea si ne invata cum sa fim alaturi de ei in aceasta calatorie magica!

Cartea o puteti cumpara aici!

Cuprins
Introducere de T. Berry Brazelton
Prefaţă

PARTEA I: INTRODUCERE
Totul despre vrăjitoare, căpcăuni, tigri şi sănătatea mentală
Fabulă
Ce este sănătatea mentală?
Ce este anxietatea?
În primul rând: un protector uman împotriva pericolului
Eul se apără de pericol
„Tigrul care râde”
Copilul mic, om de ştiinţă
Imaginaţia, intelectul şi sănătatea mentală

PARTEA A II-A: PRIMELE OPTSPREZECE LUNI
Nu mai picoti şi fii atent
Nou-născutul
De ce zâmbeşte copilul?
Lumea ca un puzzle
Despre a deveni o persoană
Cazul obiectului care dispare
Deplasarea şi perspectivele
Locomoţia şi sinele solitar
Sosesc misionarii
La optsprezece luni
Civilizarea şi nemulţumirile ei
La ce e bună teoria?
Programul de hrănire şi teoriile legate de acesta
Tulburări legate de anxietatea de separare.
Activitatea aduce cu sine şi probleme
Introducere în educaţia sfincteriană
Câteva tulburări legate de educaţia sfincteriană
Prevenirea tulburărilor prin detectarea lor din timp

PARTEA A III-A: OPTSPREZECE LUNI, PÂNĂ LA TREI ANI
În Brobdingnag
Magicianul
Abracadabra
Călătorie în Brobdingnag
Magia şi ştiinţa
„Eu”
Educaţia în spiritul realităţii
Formarea conştiinţei
Punctele slabe ale sistemului de control
Să-l ajutăm pe copil să-şi depăşească spaimele

PARTEA A IV-A: DE LA TREI LA ŞASE ANI
O schimbare în centrul universului
Către vârsta raţiunii
Oameni şi şoareci
„Cine sunt eu?” „De unde vin?”
Despre Complexul Oedip
Educaţia pentru iubire
Semnificaţia educaţiei sexuale
Dilema părinţilor
Până unde ar trebui să satisfacem curiozitatea copilului
Despre transmiterea informaţiilor referitoare la sex
Rolul educativ al părinţilor în etapa oedipiană
Identificarea
Despre a fi fată
Despre a fi băiat
Formarea conştiinţei
Zorii conştiinţei
Disciplina
Oprimat
Psihologia pedepsei
Dobândirea valorilor morale
Dreptul de a simţi

PARTEA A V-A: CONCLUZII
Spre viitor
Tot felul de destine
Lecţii din laboratoarele erorilor şi dezastrelor umane
Lecţii dintr-o instituţie model
Ne putem asigura împotriva nevrozei?

 

Prietenii nostri  intimi sunt persoane importante si dragi, insa acestia intotdeauna vor astepta ca relatia sa fie simetrica, sa primeasca in masura in care ofera:  timp, atentie, energie, sustinere, etc. Ei se vor stradui sa fie alaturi de noi in masura in care se simt capabili, dispusi si in masura in care propriile lor probleme nu ii preocupa. Ei ne vor privi prin propria lentila, prin prisma propriilor experiente si prejudecati. Orice relatie stransa are potentialul de a fi vindecatoare, si unii sunt suficient de norocosi sa aiba in jurul lor oameni care sa ii ajute sa se vindece, insa de cele mai multe ori nu se intampla asa.

In mod paradoxal, relatia terapeutica este una dintre cele mai intime, dar si cele mai formale relatii.

Este o relatie intima pentru ca ne putem simti liber sa spunem orice (sau cel putin asa ar trebui), cele mai intime, tabu, neconventionale sau incorecte politic lucruri care ne trec prin minte. Putem sa fim noi, exact asa cum ne simtim si cum gandim, fara teama de a fi judecati sau etichetati, si mai ales fara teama de a-l rani pe terapeut, ca va lua personal  sau se va simti jignit de ceea ce ii spunem. Pentru a se putea pune pe sine in paranteza in acest fel incat sa se poata pune la dispozitia pacientului, psihoterapeutul are nevoie de multe ore de terapie proprie, pentru a se cunoaste suficient de bine incat sa isi poata da seama cum sa gestioneze relatia cu pacieintii fara sa se lase influentat de propria experienta personala, sa nu caute alte beneficii inconstiente,  dar nici sa nu se impovareze excesiv cu “problemele” pacientilor.  Acesta este un lucru pe care un prieten nu va putea sa il faca niciodata, din simplul motiv ca are o relatie personala cu dumneavostra.

Relatia terapeutica este asimetrica prin definitie. Pacientul vine si spune tot ce il framanta, ce ii trece prin minte si se asteapta ca terapeutul sa i se puna la dispozitie in timpul sedintei, sa fie atent la nevoile lui, sa il asculte si, evident, sa isi lase propriile nevoi si probleme la usa. Terapeutul trebuie sa se abtina de la orice autodezvaluire care nu este in interesul pacientului si al terapiei.

Formalitatea relatiei vine din faptul ca relatia se desfasoara intr-un cadru rigid, in aceiasi zi la aceiasi ora si acelasi numar de minute, pentru un tarif stabilit, in acelasi loc. In mod ideal cei doi nu se vor intalni niciodata in alt cadru decat cel din timpul sedintelor iar  comunicarea din afara sedintelor este indicat sa fie cat mai redusa, doar  strictul necesar.

Tariful reprezinta compensatia pe care psihoterapeutul o primeste in schimbul timpului si energiei sale, si fara aceasta componenta  terapia este intr-un mare pericol. Terapeutul poate sa caute inconstient alt fel de satisfactii sau beneficii din relatia cu pacientul, care nu sunt explicite si nici stabilite de comun acord. De exemplu poate cauta admiratia pacientului, sau orice alt interes in afara de interesul personal al pacientului. Pacientul, pe de alta parte, daca nu va plati pretul sedintei se va simti incapabil, va acumula o ura inconstienta fata de psihoterapeut. Nu ma refer la cazurile in care psihoterapia este suportata de o institutie. Ca regula, pacientii care isi platesc singuri terapia o apreciaza si profita mai mult de pe urma ei, fata de cei care beneficiaza de ea gratuit sau este platita de altcineva.

Cadrul, reprezentat prin program si tarif, protejeaza relatia si pe cei doi participanti, lucrurile sunt clare si nu lasa loc de nici un fel de interpretare.  Terapeutul nu cere si nu asteapta nimic altceva din partea pacientului decat sa vina la timp la sedinte si sa plateasca tariful. Pacientul este sigur ca psihoterapeutul va fi acolo pentru el de fiecare data, va avea in vedere interesul pacientului si al terapiei si ii va asigura confidentialitatea. Aceasta creeaza o stare de siguranta in care terapia se poate desfasura in bune conditii.

Pentru mai multe detalii despre modul meu de lucru va invit sa vizitati sectiunea FAQ.

Cred ca inovatia medicala care a schimbat cel mai mult societatea a fost contraceptia disponibila la scara larga. In urma cu 50 de ani, femeile au avut pentru prima data in istorie optiuni in ceea ce priveste acest aspect foarte important din viata lor. Femeile astazi pot sa aleaga daca, cand, cu cine si cati copii doresc sa aiba.

Viata omului modern este foarte diferita de cea a omului din urma cu 50 de ani, inclusiv toate aspectele legate de sarcina, nastere, si maternitate in general.

Femeile nasc mult mai tarziu si mult mai rar in tarile din occident. Acest proces care era foarte firesc in urma cu putin timp, este excesiv de instititutionalizat si foarte misterios pentru femeia moderna. O femeie nascuta acum 100 de a avut cunostinta, daca nu chiar a asistat, la nasterile mamei, vecinelor, surorilor mai mari, etc.,  a participat sau asistat la ingrijirea mai multor bebelusi din comunitate, la imbolnavirile si chiar la decesul unora dintre ei, si ar fi privit procesul ca pe ceva natural, care face parte din viata cotidiana, toate acestea chiar inainte de prima menstruatie si prima sarcina.

O manifestare foarte frecventa in lumea contemporana este anxietatea legata de sarcina, nastere si ingrijirea bebelusului.

Acest proces este deosebit de solicitant pentru mame, psihic si fizic, in special cele aflate la primul copil (primipare). La cele care mai au copii, responsbilitatea unui nou bebelus in plus fata de copii existenti poate fi coplesitoare, mai ales daca diferentele de varsta sunt mici intre copii. Presiunea este resimtita acut si in relatia de cuplu, fiind de multe ori proba durabilitatii relatiei.

Viitoarele mame sunt ingrijorate in legatura cu nasterea si cu viitorul bebelus, multe dintre ele recita lista intregi de analize, posibile probleme pe care le poate avea bebelusulul sau care pot interveni la nastere, stabilesc in amanunt tot ceea ce este legat de nastere si venirea acasa a bebelusului, isi mobilizeaza toate defensele impotriva anxietatii printr-un aparent control omnipotent. Toate astea sunt alimentate si de industria enorma construita in jurul sarcinii, nasterii si nou nascutului.

Angoasa este exponential mai mare daca in istoria familiei sau a mamei exista sarcini oprite din evolutie, bebelusi prematuri sau decese la nastere, si in general orice eveniment traumatic legat de sarcina si nastere.

Viata femeii se schimba definitiv in momentul in care are un copil, pentru ca pe langa femeie devine si mama, un rol distinct si cu totul nou. Prin intermediul bebelusului ea devine mama, si trebuie sa lase in urma propriul statut de copil. Ea va renunta la “copilul ei interior” pentru a face loc copilului care se naste si este total dependent de ea, fizic si emotional. Schimbarile fizice, psihice si hormonale, impreuna cu asteptarile sociale, pun proaspata mama in mare dificultate, zdruncinand uneori imaginea de sine si stima de sine. Nasterea este vazuta ca un proces traumatic, uneori chiar fatal, mama fiind nepregatita in primul rand mental. Multe mame aleg sa aduca pe lume copii prin cezariana, preferand sa evite durerea de moment in schimbul unei operatii dupa care organismul, si asa slabit, se reface mult mai greu decat dupa o nastere naturala. In consecinta, bebelusul in primele zile dupa nastere poate avea parte de ingrijire deficitara din partea unei mame aflate in suferinta. Pentru ca in lumea moderna ne este frica de durere, nu suntem obisnuiti sa toleram disconfortul. Angoasele dinainte de nastere pot merge pana la scenarii in care mama sau copilul mor, sau chiar amandoi. Anxietatea mamelor de multe ori ingreuneaza procesul, pentru ca nu au incredere in ele si in corpul lor ca sunt capabile sa duca la bun sfarsit o nastere naturala.

Cele mai multe femei contemporane nu au vazut sau atins un bebelus nou nascut inainte sa aiba propriul copil, dupa nastere sunt foarte speriate de fiinta fragila si total dependenta cu care sunt trimise acasa de la maternitate si despre care nu stiu mai nimic, sau dimpotriva au impresia ca stiu tot pentru ca s-au documentat temeinic in timpul sarcinii ca sa isi linisteasca anxietatile. In cazurile fericite proaspetele mame au propriile mame care le vin in ajutor in ingrijirea bebelusului nou nascut, si relatiile lor sunt bune. Din pacate, de multe ori mamele in loc sa fie sustinute si ajutate sunt acuzate, infantilizate, toate tensiunile din relatia cu propriile mame ies la suprafata, si in loc sa aiba ajutor ele au o povara in plus. Partenerii de cele mai multe ori sunt cu atat mai putin pregatiti, si in loc sa fie alaturi de proaspata mama se refugiaza in munca sau alte activitati in afara casei. Comunitatea lipseste cu desavarsire pentru ca stilul de viata actual ne-a insingurat pana incat nu stim cum se numeste vecinul de alaturi.

Maternitatea este glorificata din punct de vedere social, si este inacceptabil ca o gravida sau proaspata mama sa fie nefericita, sa regrete decizia, sa isi doreasca viata sau o parte din viata pe care o avea inainte de a deveni mama.

Mama are nevoie sa regreseze din punct de vedere psihic ca sa se poata acorda cu bebelusul, sa poata fi receptiva la nevoile sale. Ca sa poata face fata cu succes furtunilor interioare ea, are nevoie sa fie sustinuta , dar si protejata de lumea externa cu inerentele tracasari cotidiene, pentru care ea nu are timp si spatiu mental.

O parte semnificativa din afectiunile psihice debuteaza dupa prima nastere, iar cele preexistente de obicei se vor exacerba. Femeile diagnosticate cu afectiuni psihiatrice trebuie sa intrerupa tratamentul pe perioada sarcinii, iar asta face ca procesul sa fie si mai dificil. Mamele se trezesc singure, sau mai rau uneori, inconjurate de persoane care in loc sa le sustina si sa le ajute le saboteaza sau critica. Din pacate, uneori toate astea contribuie la tragedii, psihoze post partum, sinucideri ale mamelor sau pruncucideri. In cazurile mai putin grave, anxietatea si depresia mamei vor slabi imunitatea diadei mama-bebelus (studiu), cu toate consecintele care decurg de aici.

Aici am enumerat o mica parte din dificultatile pe care le pot intampina femeile in aceasta perioada a vietii lor, insa poate fi si un proces plin de bucurie si de satisfactie. Daca va simtiti coplesita de griji si simtiti ca nu aveti cine sa va sustina, apelati la ajutorul unui specialist care sa vina in sprijinul dumneavostra in adaptarea la noul rol de mama si de ajutor in ingrijirea bebelusului.

 

Relatiile, chiar si cele bune, au nevoie de investitie continua din partea ambilor participanti. Relatia este un spatiu interpersonal, distinct de indivizii care participa la aceasta relatie, in care cei doi pun impreuna parti din ei. La fel cum toti suntem unici, si toate relatiile sunt unice. Cu toate ca noi suntem aceiasi, nu vom avea doua relatii la fel cu doua persoane diferite. Acestea pot sa se asemene in multe feluri, insa trebuie sa fim constienti ca ceea ce avem este jumatate contributia proprie. Nimeni nu este perfect, nici chiar noi insine,  si orice relatie presupune o munca de adaptare si o doza optima de compromis, in asa fel incat relatia sa fie satisfacatoare pentru ambii participanti. Si nu ma refer numai la parteneri de viata, dar si la prieteni, familie, orice relatie semnificativa din viata noastra.

As vrea sa incep prin a examina la ce anume se refera sintagma “relatie toxica”, pentru a va ajuta sa va dati seama daca sunteti in asemenea relatie, cum ati ajuns in ea si cum ar trebui sa actionati in consecinta pentru a va imbunatati viata.

Intr-o relatie sanatoasa, functionala, partenerii se respecta, se simt in siguranta, au grija unul de celalalt, se sustin reciproc si se simt liberi sa isi exprime gandurile, ideile si emotiile intr-un cadru plin de bunavointa si empatie.

O relatie “toxica” este o relatie in care, spre deosebire de una sanatoasa, va face sa va simtiti goliti de energie, tot timpul ingrijorati si impovarati, vinovati, incapabili, va afecteaza stima de sine si imaginea de sine. Partenerul toxic, prin comportamentul sau, va crea daune psihice si de multe ori chiar fizice partenerului “victima”. In aceasta relatie nu va simtiti in siguranta, liber sa va exprimati ideile sau trairile, nu exista empatie, sustinere si interes comun pentru bunastarea celuilalt. Relatia este bazata pe manipulare si control. Am folosit termenul de “victima” pentru simplificare, dar in realitate partenerul nu este o victima in sensul ca neajutorarea lor este o perceptie subiectiva mai degreaba decat o realitate obiectiva. In acest material ma refer strict a persoane adulte si cu capacitate deplina de exercitiu.

Voi incerca sa enumar cele mai intalnite dinamici in relatiile toxice, insa lista nu este nici pe departe completa.

A se tine cont de faptul ca intodeauna toxicitatea este legata de proportia si de intensitatea in care se manifesta aceste dinamici, care pot aparea ocazional si/sau in forme benigne, sau dimpotriva pot lua forme extreme si se manifesta in majoritatea timpului.

• Atitudinea depreciativa- partenerul toxic minimizeaza sau ataca ideile, deciziile, sentimentele, actiunile, isi ironizeaza partenerul in privat sau in public deseori sub masca “glumelor” si nu se opreste atunci cand i se cere, isi acuza victima ca e “prea sensibila”.
• Inducerea vinovatiei– partenerul toxic va incerca sa il faca sa se simta vinovat pe celalalt de fiecare data cand acesta face ceva care nu ii “convine”. Victima intotdeauna va fi vinovata de ceva, si controlata prin aceasta vinovatie, intodeauna va trebui sa faca ceva care sa isi impace partenerul fata de care a “gresit”.
• Dubla legatura- un comportament in care partenerul toxic isi pune victima intr-o situatie in care indiferent ce face fie se va simti fie vinovata fie abuzata. De exemplu ii cere sa faca ceva pentru el urgent intr-un moment in care stie ca are ceva important de facut.
• Temperamentul vulcanic- ori de cate ori este confruntat sau nu este de acord cu ceva partenerul toxic se infurie, ulterior blamand victima pentru comportamentul sau cu scuza ca “asa este el/ea” si neacceptarea acestui comportament este o dovada de lipsa de iubire. In cele mai grave cazuri aceste izbucniri de furie sunt insotite si de agresiune fizica.
• Pasivitatea excesiva- o metoda mai putin evidenta de control este pasivitatea excesiva. Partenerul toxic lasa responsabilitatea deciziilor pe umerii victimei, dupa care isi invinovateste victima pentru deciziile luate. Nu uitati ca pasarea reasponsabilitatii este o decizie in sine! Adesea aceasta vine la pachet cu inducerea vinovatiei, de obicei prin metode pasiv agresive (de exemplu nu vorbeste cu zilele cu partenerul, intarzie, pierde trenul, dispare de acasa, etc).
• Independenta excesiva- sub umbrela “independentei” acestia fac in asa fel incat sa nu isi respecte angajamentele, venind de multe ori cu scuze aparent plauzibile. Nu raspund la telefon, nu suna inapoi, nu ajung la timp sau nu ajung deloc, nu fac ceea ce au promis, in asa fel incat victima va trai intotdeauna in incertitudine si nu se va simti niciodata in siguranta, comportamentul lor fiind mereu impredictibil.
• Controlul/posesivitatea- de obicei sub masca grijii fata de victima o vor indeparta de apropiati si familie sub diverse pretexte. Initial ar putea sa para ca au grija de victima, insa scopul lor este de a o indeparta de orice influenta din afara relatiei. Isi vor controla victima prin toate metodele imaginabile si inimaginabile (microfoane, scotocit in geanta, programe de spionaj pe telefon, urmarit) etc. Orice metoda de a ii reasigura de iubirea si fidelitatea partenerului nu va da rezultate.

Acum ca am trecut in revista cele mai comune forme de manifestare a toxicitatii in relatii, probabil ca v-ati dat seama daca sunteti intr-o relatie toxica sau nu.

Acum, ce este de facut?

Vestea buna este ca relatiile toxice se pot imbunatati. Vestea proasta este ca foarte putine de fapt ajung sa se imbunatateasca.

In mod paradoxal, ca relatia dumneavoastra sa se poate imbunatati este necesar ca dumneavoastra sa fiti dispusi sa iesiti din ea. Nu puteti sa il schimbati pe partenerul dumneavostra, tot ceea ce puteti sa faceti este sa schimbati jumatatea dumneavoastra si sa sperati ca acesta se va adapta la schimbari. Este nevoie de multa putere si curaj pentru a confrunta un partener toxic, si intotdeauna exista riscul ca acesta sa plece din relatie, un risc pe care este nevoie sa vi-l asumati.

Daca sunteti intr-o relatie care implica violenta fizica plecati imediat!

Foarte importat este faptul ca daca ati intrat si ati ramas intr-o relatie toxica, cel mai probabil ati avut o relatie toxica cu unul dintre parintii dumneavoastra. Pentru o persoana care a avut relatii sanatoase este de neconceput sa stea intr-o relatie toxica si va iesi din ea imediat.

Daca sunteti de mult timp intr-o relatie toxica probabil ca nu aveti mai deloc incredere in dumneavostra si in deciziile dumneavoastra, aveti o stima de sine scazuta si probabil putini si prieteni sau apropiati la care sa apelati pentru sustinere. De aceea aveti nevoie de ajutor specializat!

 

 

Freud definea sanatatea ca pe “capacitatea de a iubi si de a munci”, iar Winnicott a adaugat si capacitea de a ne bucura. Tot Freud spunea ca nimic nu este mai costisitor pe lume asta decat boala.

Din pacate in Romania serviciile psihologice sunt decontate indirect si sume foarte mici in sistemul public de sanatate, asa ca pacientul este pe cont propriu de cele mai multe ori.

In primul rand, vorbind de costuri si beneficii, o cura psihologica indelungata este o investite pe care o recomand oricui. O analogie pe care o folosesc foarte des este cea cu cumpararea unei masini in rate. O cura psihodinamica are un pret similar cu ratele pentru o masina medie. La sfarsitul celor cinci ani veti ramane cu o masina pe care puteti obtine un pret mult mai mic decat ati investit, aceasta uzandu-se fizic si moral. Pe cand, pe parcursul si la sfarsitul curei psihanalitice ati reevaluat tot ceea ce credeati dumnavostra despre propria persoana, relatii, familie, apropiati si lume in general.

Foarte frecvent, in timpul terapiei pacientii vad perspective si oportunitati pe care altfel nu le-ar fi identificat, avanseaza profesional spectaculos, pe scurt invata sa isi valorifice potentialul si oportunitatile la maximum, investitia amortizandu-se inainte sa se termine cura in sine. Sau dimpotriva, evita afaceri paguboase, accidente, imbolnaviri sau alte tipuri de pierderi spre care s-ar fi indreptat in linie dreapta daca nu ar fi apelat la psihoterapie. Beneficiile apar nu numai in sfera profesionala si financiara, ci mai ales in calitatea relatiilor interpersonale, capacitatea de introspectie, sanatate si starea generala de “bine”. Beneficiile se rasfrang si asupra familiei si apropiatilor, in special asupra copiilor pacientilor.

Psihoterapetul este un profesionist care a investit si investeste in continuare in pregatirea sa foarte mult timp si sume semnificative. Pe langa facultate si masterat, psihoterapeutii urmeaza cel putin o scoala complementara de formare intr-o orientare psihoterapeutica, care dureaza mai nou patru ani. Acestor costuri se adauga carti, contributii la diverse organizatii profesionale, conferinte, scoli de vara, terapia personala a psihoterapeutului, sedinte de supervizare, cursuri de formare continua necesare in fiecare an, etc. Aceasta profesie este inaccesibila in general persoanelor cu venituri reduse, si dureaza multi ani pana cand un psihoterapeut isi formeaza o clientela si are venituri din care sa se poate intretine exclusiv. Investiiile sunt similare cu formarea unui medic sau stomatolog.
Diferenta intervine in momentul in care la medic se merge de un numar limitat de dati pana ne rezolvam problemele sanatate pe care le avem. Insa la psiholog este nevoie de sedinte cel putin saptamanale pe o perioada indelungata. Un psiholog poate face un numar finit de sedinte pe zi, pe cand medicul are consultatii programate din jumatate in jumatate de ora sau chiar mai des. Pentru ca psihologul sa poate oferi un serviciu de calitate, acesta nu isi poate lua o incarcatura mare de pacienti, si asta se reflecta deasemenea in costurile psihoterapiei.

Ca orice lucru durabil, o psihoterapie necesita o investitie in timp, bani si energie, insa beneficiile sale sunt inestimabile si se resimt pe tot restul vietii.

 

Evolutia tehnologica a schimbat toate profesiile umane. In urma cu 100 de ani, pacientii lui Freud veneau special si se stabileau la Vienna cate sase luni pentru a urma o cura psihanalitica. In acele vremuri insa tratamentul era accesibil numai persoanelor foarte bogate.

Pe masura ce psihoterapia s-a popularizat, din ce in ce mai multi oameni au acces la acest serviciu, insa tot intr-o masura foarte mica in raport cu nevoile reale. Despre costurile psihoterapiei, dar si de ce este o investitie foarte buna, vedeti acest articol.

Pe masura ce tehnologia avanseaza avem acces la produse si servicii la distanta. Psihoterapia nu face exceptie. Imi propun sa examinez avantajele si dezavantajele psihoterapiei online.

Avantajul principal al terapiei online este accesibilitatea! Pacientii cu care lucrez la distanta fie nu au posibilitatea fizica de a se deplasa la un cabinet (locuiesc in zone izolate), fie nu isi permit serviciile terapeutilor din zona lor, fie nu cunosc limba sau cultura tarii in care se afla sau sufera de agorafobie sau alte simptome care ii impiedica sa se deplaseze la cabinet. Acesti pacienti, in absenta tehnologiei, nu ar avea niciodata sansa de a face psihoterapie!

Dezvantajul este faptul ca se pierde din “intensitatea” relatiei. Comunicarea non verbala este oarecum limitata la ecranul calculatorului sau telefonului, pot interveni probleme tehnice sau intreruperi care distorsioaneaza procesul. Parerea mea este ca pacientii copii nu sunt potriviti pentru psihoterapie online, din motivul ca acestia se exprima intr-o masura mult mai mare non-verbal (jocuri, desene, pozitia corpului, etc).

Cred ca o psihoterapie fata in fata este de preferat uneia la distanta, si de aceea imi incurajez pacientii sa vina la cabinet daca si ori de cate ori au posibilitatea fizica sa faca asta (cand vin in vizita in tara), insa o terapie online este  de preferat de infinit mai multe ori decat nici o terapie.

Tehnica si regulile raman valabile indiferent de modalitatea de desfasurare a sedintelor, cu usoare adaptari la situatiile concrete generate de distanta.

Asadar, daca nu aveti posibilitatea de a face o terapie fata in fata, nu ezitati sa apelati la psihoterapia online. Puteti sa obtineti aceleasi beneficii!

 

In principiu, pacientul este liber sa discute de orice il preocupa in momentul respectiv sau orice ii trece prin minte. Cu cat mai liber, cu atat mai bine! Dar exista o diferenta in abordari, in functie de scoala din care vine terapeutul si de personalitatea sa. La fel cum fiecare om este diferit la fel si fiecare psihoterapeut este diferit si are un stil de lucru personal, si asta este foarte bine!

In abordarile cognitive, comportamentale, centrate pe simptom si/sau solutii, in principiu terapeutul va va cere sa vorbiti despre “problema” cu care ati venit, va va pune intrebari in legatura cu aceasta, etc. De asemenea terapeutul va dori sa afle despre trecutul dumneavoastra, istoria dumneavoastra de viata, despre componenta familiei, unde ati crescut, care erau relatiile in familia dumneavoastra, etc. Toate aceste aspecte contribuie la formarea personalitatii individului si felul in care acesta va functiona in viata adulta.

Abordarea psihodinamica este mult mai flexibila, in sensul ca pacientul este incurajat sa spuna absolut tot ce ii trece prin minte, chiar daca pare irelevant pentru subiect sau “off topic”. Terapeutul nu vrea sa afle numai despre continutul ideilor si gandurilor pacientului, dar si felul in care acestea se leaga intre ele, felul in care se succed si se aranjeaza in matricea sa unica. Terapeutul are nevoie sa afle despre contextul general al vietii pacientului si mai ales despre istoria sa, relatata subiectiv. Si de obicei “diavolul” este in detalii, de aceea terapiile psihodinamice se intind pe perioade mai lungi si presupun mai multe sedinte pe saptamana.

Terapeutul va pune intrebari intr-o maniera blanda si fara a sugera sau insinua raspunsuri. De exemplu, daca pacientul nu vorbeste deloc despre un aspect important din viata sa, terapeutul va spune “Observ ca evitati subiectul X. Ma intreb ce anume va face sa evitati acest subiect”.

Deasemenea terapeutul va asculta cu atentie si fara sa judece orice subiect pe care il aduce pacientul in discutie, indiferent cat de trivial sau “off topic” ar parea. Daca pacientul nu doreste sa vorbeasca la un moment dat, psihoterapeutul va respecta tacerea si nu va face presiuni asupra pacientului sa vorbeasca.

Unii pacienti vin la sedinte cu o lista pregatita de subiecte, altii  perioade indelungate vorbesc despre lucruri aparent “triviale” din viata cotidiana si sar de la un subiect la altul aparent fara legatura, iar altii uneori aleg sa vorbeasca foarte putin spre deloc. Exercitiul introspectiei si al asocierii libere se dobandeste in timp, si tine de structura psihica a pacientului, de felul in care se construieste relatia terapeutica dar si de frecventa sedintelor.

In concluzie, nimic din ceea ce spuneti nu este gresit sau inutil, iar sarcina terapeutului este sa asculte si sa acorde egala importanta tuturor continuturilor pe care pacientul le aduce in sedinta. Ideal ar fi sa va simtiti liber sa vorbiti in sedinte despre orice, de la tema, aparent, cea mai superficiala pana la subiecte considerate tabu.

Primele lucruri pe care sa le aveti in vedere in alegerea terapetului sunt pregatirea sa profesionala si experienta.

Asigurati-va ca terapeutul dumneavoastra are calificarea de a practica aceasta profesie si are atestat de libera practica eliberat de Colegiul Psihologilor din Romania.

Un terapeut nu ar trebui sa aiba nici o dificultate in a va raspunde la orice fel de intrebari legate de calificarile si experienta sa profesionala. Daca acesta este vag sau defensiv, ar trebui sa constituie un semnal de alarma.

O componenta foarte importanta a pregatirii profesionale a unui psihoterapeut este propria terapie sau dezvoltare personala, cum este numita in unele scoli psihoterapeutice. Va puteti intreba terapeutul cate ore, cu cine si cand a facut propria psihoterapie/dezvoltare personala.

La prima intalnire nu uitati ca, la fel cum psihoterapeutul va evalueaza pentru a vedea in ce masura si cum va poate ajuta, la fel si dumneavoastra il evaluati in ce masura simtiti ca puteti avea incredere in el, cum va simtiti si care este impresia generala pe care v-o lasa. Psihoterapia este un contract de comun acord.

Obligatia terapeutului este de a fi intotdeauna in cabinet la ora si data convenite, schimbarile de program in ultimul moment, intarzierile sau anularea sedintelor sunt incalcari grave ale cadrului terapeutic, care trebuie sa fie cu totul si cu totul exceptionale.

Aici sunt doar cateva exemple de lucruri auzite de la pacienti care au trecut prin diverse cabinete de psihoterapie, care sunt inacceptabile indiferent de context:

• Psihoterapeutul cere bani sau obiecte imprumut pacientului;
• Psihoterapeutul accepta cu regularitate cadouri costisitoare de la pacient;
• Psihoterapeutul participa la activitati sociale impreuna cu pacientul;
• Psihoterapeutul vorbeste la telefon in timpul sedintei, face curatenie in cabinet, mananca, se joaca pe telefon, etc;
• Psihoterapeutul are lungi discutii telefonice si schimburi de e-mailuri cu pacientul in afara sedintelor;
• Psihoterapeutul tine sedinte in afara cabinetului- cafenea, parc, domiciliul propriu sau al pacientului, etc.;
• Psihoterapeutul cere tarife suplimentare pentru sedinte cu proceduri “speciale”- masaj, reiki, hipnoza, etc;
• Psihoterapeutul povesteste despre problemele sale personale pacientului intr-o maniera care nu este in interesul terapiei;
• Psihoterapeutul ii face avansuri sexuale pacientului;
• Psihoterapeutul este agresiv verbal sau fizic cu pacientul;
• Psihoterapeutul nu respecta confidentialitatea, divulga informatii despre continutul sedintelor sau diagnostic.
• Psihoterapeutul face terapie in paralel cu persoane apropiate (sot, sotie, copii, parinti, prieteni apropiati intre ei).

Toate aceste comportamente sunt forme de abuz si nu ar trebui tolerate sub nici o forma de catre pacient.

Pe langa aceste aspecte grave de incalcare a eticii si tehnicii psihoterapeutice, sunt considerente de natura personala care pot rezulta intr-o incompatibilitate. Pot aparea incompatibilitati legate de convingerile personale si stilul de viata ale psihoterapeutului si al pacientului, convingeri politice, religioase, legate de norme de conduita, etc. Psihoterapia nu este intotdeauna un proces confortabil, insa conditia esentiala este ca pacientul sa se simta in siguranta, inteles si respectat. Nici un psihoterapeut nu poate lucra cu orice pacient, si nici un pacient nu este compatibil cu orice psihoterapeut.

Daca ati mai facut terapii si nu ati simtit ca va ajuta, ganditi-va la acest articol si intrebati-va ce anume nu a functionat. Un esec nu inseamna ca psihoterapia nu este pentru dumneavoastra, ci doar ca nu ati gasit inca psihoterapeutul potrivit.

ACE (Adverse Childhood Experiences)* este un test simplu care va poate indica in ce masura experientele din copilarie va fac vulnerabil la comportamente de risc, dependente si chiar boli fizice sau accidente.

Acesta inventariaza traume de abuz fizic, emotional, sexual, neglijenta si dificultati familiale.

La fiecare dintre intrebarile de mai jos raspundeti cu DA sau NU.

Inainte de 18 ani:

1. Un parinte sau alt adult din casa des sau foarte des va injura, insulta, umilea? Sau se comporta cu dumneavoastra in asa fel incat va temeati ca veti fi ranit fizic?
2. Un parinte sau alt adult din casa des sau foarte des va palmuia, zgaltaia, apuca, sau arunca obiecte catre dumneavoastra?
3. Un adult sau o persoana cu cel putin cinci ani mai in varsta decat dumneavoastra v-a atins sau v-a facut sa il atingeti intr-o maniera sexuala sau a incercat sa intretina vreun fel de raport sexual cu dumneavoastra?
4. Ati simtit des sau foarte des ca nimeni din familie nu va iubeste, sau nu considera ca sunteti important sau special? Sau membrii familiei nu aveau grija unii de altii, nu erau apropiati si nu se sustineau?
5. Ati simtit des sau foarte des ca nu aveti suficienta mancare, haine curate, sau nu are cine sa va protejeze? Sau parintii dumneavostra erau prea beti/drogati incat nu puteau avea grija de dumneavoastra, nu va puteau duce la medic la nevoie?
6. Ati pierdut un parinte biologic prin divort, abandon, deces sau alt motiv?
7. Mama dumneavoastra era des sau foarte des palmuita, apucata, impinsa sau se aruncau obiecte catre ea, sau lovita in mod repetat sau amenintata cu un cutit sau alta arma?
8. Ati locuit cu cineva care suferea de alcoolism sau dependenta de substante?
9. A fost vreun membru al familiei deprimat sau bolnav psihic sau a incercat sa se sinucida?
10. Un membru al familiei sau adult din casa a fost la inchisoare?

 

Cu cat scorul este mai mare cu atat sunteti mai expus la efectele pe termen lung ale traumei cumulate. Aceasta nu inseamna ca obligatoriu toti cei cu scor mare se vor imbolnavi sau vor deveni disfunctionali. Acest test nu ia in considerare fondul genetic, rezilienta si potentialele experiente pozitive care pot contrabalansa experienta negativa.

*Traducere si adaptare proprie.